Menu

CROAZIERA in NOVA SCOTIA & COASTA de EST din SUA si CANADA

toronto2

Informatii generale

Itinerariu

Toronto – Niagara – Kingston – Ottawa – Montreal – Quebec – Insula Prince Edward: Charlottetown – Nova Scoția: Sydney – Halifax – Maine: Bar Harbor – Boston – New York

Un program nou pe piaţa turistică românească, o invitaţie într-o vacanţă de neuitat, în timpul căreia veţi pătrunde în Canada, a doua țara ca mărime din lume, care vă aşteaptă să-i exploraţi oraşele moderne, zonele pline de încărcătură istorică, peisajele variate și spectaculoase, o ţară impresionantă prin varietatea de culturi adunate aici. Veţi parcurge partea engleză vizitând Toronto și Ottawa pentru ca mai apoi să o comparați cu cea franceză în Montreal și Quebec. Vă veţi bucura de spectacolul inegalabil al faimoasei cascade Niagara, de liniştea lacurilor din zona Kingston şi de o croazieră de vis în Nova Scoţia, prilej de a vă lăsa fermecaţi de mirajul unor locuri mai puţin cunoscute, de splendoarea peisajelor întâlnite, de plimbări prin natura sălbatică însoţite de legendele cu indieni. Veţi pătrunde apoi în Statele Unite unde veţi vizita două metropole importante ale coastei de est, frumosul Boston, leagănul Americii moderne şi magnificul New York, oraşul care parcă nu doarme niciodată. Toate acestea reprezintă o ocazie unică, ca într-o singură călătorie să puteţi ajunge în atât de multe locuri care vă așteaptă să le descoperiţi.

 

Ziua 1 / 24.07.2018: București – Munchen – Toronto

Întalnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 10:30 (în fața ghișeului de îmbarcare al companiei Lufthansa). Plecare spre Munchen cu zborul companiei Lufthansa, LH 1653 (12:45 / 13:45), de unde se va pleca spre Toronto cu zborul LH 494 (15:30 / 18:30). Transfer la hotel pentru cazare.

Ziua 2 / 25.07.2018: Toronto – Niagara – Toronto

Mic dejun. Astăzi vom pleca spre Cascada Niagara, considerată de mulți o minune naturală, care ne va impresiona prin forța sa datorită căderii de apă de la 53 m înalțime și prin debitul său impresionant, care ajunge în timpul verii, la 2800 m3/sec. Excursia va include o plimbare cu vaporașul care ne va duce pâna aproape de miezul cascadei, prilej cu care vom trăi o experiență inedită trecând “pe sub cascadă”, simțind astfel mai mult grandoarea Niagarei. Vom avea apoi timp liber pentru plimbări individuale, pentru cumpărături sau opțional, veți putea urca în Skylon Tower pentru o vedere panoramică asupra cascadei. Întoarcere la Toronto pentru cazare.

Ziua 3 /26.07.2018: Toronto – Kingston – Ottawa

Mic dejun. Dimineața vom vizita orașul Toronto care se află pe malul nordic al râului Ontario, cel mai mare oraș din Canada, al cincilea cel mai mare oraș din America de Nord, o forță dominantă în afaceri și economie, considerat a fi centrul cultural al Canadei anglofone. Vom porni în turul panoramic al metropolei cosmopolite cu cea mai densă populație din Canada, care va include Cartierul Financiar, strada Yonge, Forest Hill, Chinatown, Piața St. Lawrence, Primăria Veche și Nouă, Clădirea Parlamentului, Universitatea, precum și CN Tower - turnul televiziunii, unul dintre cele mai înalte turnuri din lume, avand 553 m înalțime. Vom pleca apoi spre Kingston, vechea capitală a Canadei, unde vom face o croazieră în zona cunoscută drept cele 1000 de insule, cu peisaje incredibile și case de vis. În continuarea zilei vom pleca spre Ottawa, capitala Canadei, situată pe malul Canalului Rideau, oraș bilingv (engleză și franceză), un conglomerat de culturi și națiuni diferite. Cazare în Ottawa.

Ziua 4 / 27.07.2018: Ottawa – Montreal

Mic dejun. Tur panoramic de oraș, stiut fiind că de la Festivalul Lalelelor până la Sărbătorile de Iarna, Ottawa a fost considerat pentru mult timp chintesența celor mai diversificate atracții turistice, un oraș multicultural în care s-au strâns laolaltă tradiții, obiceiuri și culturi diferite. După un început modest ca mic oraș forestier, Ottawa a fost desemnat capitala Canadei de către Regina Victoria în anul 1857, astăzi fiind un centru urban vibrant, adăpostit între Râul Ottawa, Canalul Rideau și Râul Rideau, cu vedere spre dealurile Gatineau ale Quebec-ului. Clădirile impresionante ale Parlamentului creează un aer de eleganță europeană, cu spirale neo-gotice și turnuri care se înalță spre cer. Turul panoramic în Ottawa va include Dealul Parlamentului, strada Sparks, Rideau Hall, Laurier House și Monetăria Regală. După-amiază ne vom deplasa spre Montreal, oraș aflat pe insula cu același nume, formată la confluența dintre Fluviul Sf. Laurențiu cu Râul Ottawa, desfășurat și pe alte 74 de insule vecine, precum Insula Maicilor, Ile-Bizard, Ile-Ste-Helene și Ile-Notre-Dame. Orașul sofisticat, avangardist, este cea de-a treia mare aglomerație urbană din lumea vorbitoare de limbă franceză, după Paris și Kinshasa. Turul panoramic de oraș, în timpul căruia vom observa contrastul între orașul vechi, cu străduțe înguste și orașul modern, cu clădiri impresionante, va include Piața Jacques Cartier, Biserica Notre Dame, clădire construită în anul 1829 în stil neogotic, cunoscută și sub denumirea de “capela nunților”, aici căsătorindu-se în 1994 și Celine Dion, Mount Royal, zona rezidențială cu un frumos parc cu numeroase puncte de belvedere de unde vom putea admira frumoasa panoramă a orașului, Universitatea McGill, Stadionul Olimpic și vechiul port. Vom “explora” apoi Underground City, realizat în scopul protejării împotriva temperaturilor scăzute care se înregistreaza iarna, cu peste 32 km de tuneluri care găzduiesc centre comerciale, hoteluri, bănci, chiar și muzee. Cazare în Montreal.

Ziua 5 / 28.07.2018: Montreal – Îmbarcare pentru Croaziera în Nova Scoția

Mic dejun. Dimineața vom putea explora individual zona centrală a orașului Montreal iar la prânz vom fi transferați în port pentru îmbarcarea pe vasul de croazieră al companiei Holland America, MS Veendam. Vom pleca din port la ora 16:00 într-o fascinantă croazieră în care, timp de o săptamână, vom avea ocazia sa admirăm frumusețile peisajelor din Nova Scoția, ne vom lăsa captivați de priveliștea deosebită oferită de golfurile sălbatice și ne vom răsfăța la bordul vasului, bucurându-ne de toate serviciile și facilitațile specifice unei croaziere. Cină şi cazare la bord.

Ziua 6 / 29.07.2018: Quebec

Mic dejun. Sosire la ora 07:00 în Quebec, romanticul oraș care a știut cum să conserve cultura francofonă și spiritul european, devenind astfel unul dintre cele mai îndragite orașe, pe care-l vom putea vizita într-o excursie opțională. Rivalitatea dintre englezii și francezii din America de Nord a dus la un război care a durat șapte ani, astfel încat, ocupat de către englezi în anul 1759, Quebec-ul a reușit să obțină totuși dreptul de a folosi și proteja limba și cultura franceză. Așezat pe un promontoriu, pe malul râului Saint Lawrence, cel dintâi așezământ francez de pe continentul nord-american, Quebecul, considerat a fi inima Canadei franceze, este un oraș istoric, de un șarm aparte, inclus pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Vom vedea orașul vechi cu zidurile fortificate, singurele din America de Nord, Cartierul Latin, Catedrala Notre - Dame de Quebec, Primăria, Place D’Armes și Palatul Regal. Până la ora 17:00 când vasul va ridica ancora, veți putea explora individual orașul. Pensiune completă şi cazare la bord.

Ziua 7 / 30.07.2018: Navigare în Golful Saint Lawrence

Mic dejun. Astăzi vasul va naviga prin Golful Saint Lawrence, locul de vărsare al fluviului Sf. Laurențiu în Oceanul Atlantic, cel mai mare estuar din lume, care scaldă țarmurile a jumătate dintre provinciile Canadei, fiind delimitat de Peninsula Labrador în nord, de Terra Nova în nord-est, iar în sud-vest de Peninsula Gaspe, New Brunswick și Insula Cap Breton. Vom avea prilejul de a admira peisaje mirifice, cu insule și păsări migratoare, cu păduri vechi de sute de ani învaluite în ceață și ape de un albastru ireal. Oriunde vom privi, spectacolul naturii ne va copleși. Pensiune completă şi cazare la bord.

Ziua 8 / 31.07.2018: Insula Prince Edward / Charlottetown

Mic dejun. Vasul va ancora pe Insula Prince Edward, în Charlottetown, la ora 08:00. Insula Prințului Edward este o provincie maritimă, cea mai mică provincie canadiană ca suprafață dar și ca populație, supranumită și "Grădina de Golf", referindu-se la peisajul luxuriant pastoral și la terenurile agricole din întreaga provincie.Înainte de afluxul europenilor, pe Insula Prince Edward locuia populația Mi'kmaq care a numit-o Epekwitk, însemnând "odihnindu-se pe valuri”. Nativii au crezut că insula a fost formată de către Marele Spirit care a introdus în apele albastre un lut roșu închis, în formă de semilună. În anul 1534, Jacques Cartier a fost primul european care a văzut insula. Ca parte a coloniei franceze Acadia, insula a fost numită "Île Saint-Jean", însa dupa ce Marea Britanie a obținut insula din partea Franței, în conformitate cu termenii Tratatului de la Paris din anul 1763, britanicii au numit noua lor colonie Prince Edward Island care a intrat în Confederația Canadiană la 1 iulie 1873. Prince Edward Island se prezintă ca "locul de naștere al Confederației", capitala provinciei fiind orașul Charlottetown, numit astfel dupa soția regelui George al III-lea, Charlotte of Mecklenburg-Strelitz. Vom putea opta pentru una dintre excursiile oferite de vasul de croazieră sau vom putea admira zona centrală a orașului, cu clădiri care amintesc de dominația britanică în zonă. Vasul va pleca din port la ora 17:00. Pensiune completă şi cazare la bord.

Ziua 9 / 01.08.2018: Nova Scoția / Sydney

Mic dejun. Vasul de croazieră va sosi la ora 08:00 în Sydney, Nova Scoția. Sydney aparține insulei canadiene Cape Breton fiind fondat de catre britanici în anul 1785. Până în anul 1820, aceasta a fost capitala Coloniei Cape Breton, dupa care fost înglobat în Nova Scoția a cărei capitală este Halifax. Sydney se dezvoltă astăzi datorită turismului şi activitaților culturale, precum concerte și expoziții de artă, dovadă fiind statuia de pe țărm care reprezintă cea mai mare violă din lume. Posibilitați de a efectua excursii opționale organizate de vasul de croazieră sau de a vă plimba în zona turistică a orașului. Vasul va ridica ancora la ora 16:00. Pensiune completă şi cazare la bord.

Ziua 10 / 02.08.2018: Nova Scoția / Halifax

Mic dejun. În această dimineață vasul va ancora la ora 08:00 în Halifax, capitala provinciei Nova Scoția și totodata cel mai mare oraș canadian situat pe țărmul Atlanticului. Poziția sa strategică l-a facut să devină un punct important prin care emigranții europeni au intrat în Canada. Halifax este unul dintre cele mai mari porturi naturale din lume fiind intemeiat de către britanici în anul 1749 pe locul în care se află o așezare a populației Mi’kmaq. Portul natural a dus la sosirea multor comercianți care au adus prosperitate zonei. Simbolul orașului este Fortul George, situat pe Colina Citadelei, de unde se vede întregul port. O altă atracție a orașului este Docul 21, o zonă asemănătoare Insulei Ellis din New York, clădire istorica așezată pe faleză, pe unde au intrat în Canada milioane de emigranți. Tot în zona falezei se găsește și Muzeul maritim al Atlanticului în care pot fi admirate obiecte recuperate de pe Titanic precum și expoziții legate de zonele maritime ale Canadei și de Cel De-al Doilea Război Mondial. În Halifax veți putea vedea Bisercia St. Paul, cea mai veche biserică anglicană din țară, construită în anul 1750, precum și Galeria de Artă a Novei Scoția, cu expoziții de artă populară, artă suprarealistă și arta aborigenilor. Puteți opta pentru excursii opționale oferite de vasul de croazieră sau puteți explora Halifaxul pe cont propriu până la ora 16:00 când vasul va pleca din port. Pensiune completă şi cazare la bord.

Ziua 11 / 03.08.2018: Maine / Bar Harbor

Mic dejun. Astăzi vasul va ancora la ora 08:00 în rada portului Bar Harbour, orășel pitoresc de pe Insula Mount Desert, din statul american Maine. În zona în care se află astăzi pitorescul orășel s-au aflat așezări ale indienilor Wabanaki, cunoscuți ca buni pescari și vânători. În anul 1604 când exploratorul francez Samuel de Chaplain a ajuns pe insulă datorită unei avarii la nava sa, a numit-o Insula Muntelui Golaş, datorită peisajului care l-a impresionat. Peisajele încantatoare au atras aici numeroși pictori, apoi ziariști și pasionați de drumeții în natură care au adus faima orașului. Personalități precum John D. Rockefeller, J.P. Morgan, Cornelius Vanderbilt și Martha Stewart și-au petrecut vacanțele în Bay Harbour. Puteți să vă plimbați pe strada comercială din centrul orășelului, sau puteți opta pentru o plimbare cu bărcile speciale oferite de vasul de croazieră pentru a vedea puffini, balene, foci etc., sau pentru un zbor cu avioane de mici dimensiuni pentru a survola insula. Pensiune completă şi cazare la bord. Vasul va ridica ancora la ora 17:00.

Ziua 12 / 04.08.2018: Massachusetts / Boston

Mic dejun. Vasul va sosi la ora 07:00 în Boston, oraș considerat neoficial capitala regiunii istorice New England, datorită impactului economic și cultural pe care îl are. Orașul care se înființa cu aprox. 400 de ani în urmă ca o capitală a primei colonii de puritani veniți din Anglia în Massachusetts Bay, a devenit peste ani capitala statului Massachusetts, numită Boston. Orașul este supranumit și leagănul Americii moderne, în special datorită faptului că aici se găsesc cele mai prestigioase universități din lume dar și cele mai moderne clădiri care împânzesc orașul de la un capăt la celălalt, Boston-ul având al doilea cel mai mare Skyline din nord-est, după New York. După debarcare ne vom întalni cu ghidul local care ne va însoți într-un tur panoramic de oraș care va include Freedom Trail, Beacon Hill, Back Bay, Trinity Church, Old State House, Quincy Market, Cambridge Common și Fanueil Hall. Cazare în Boston.

Ziua 13 / 05.08.2018: Boston – New York

Mic dejun. Plecare spre New York, orașul contrastelor și al simbiozei culturilor mondiale, cel mai populat oraș din Statele Unite, zona sa metropolitană fiind una dintre cele mai mari zone urbane din lume. Împreună cu ghidul local vom porni într-un tur panoramic de oraş, prilej cu care vom vedea cele mai reprezentative obiective turistice ale New Yorkului, precum Empire State Building, cea mai înaltă clădire din New York, Times Square, unul dintre locurile în care ne vom convinge că oraşul parcă nu doarme niciodată, un loc plin de viaţă, cunoscut pentru reclamele imense dar şi pentru numeroasele teatre şi cinematografe de pe Broadway, celebra arenă Madison Square Garden, Greenwich Village, cartierul boem al artiştilor americani, emblematicul Central Park, vestitul Rockefeller Center care găzduieşte 19 clădiri comerciale, locul unde se amplasează feericul brad de Crăciun, centrul financiar Wall Street, Ground Zero, fostul amplasament al Turnurilor Gemene World Trade Center pe care s-a ridicat un  memorial, cel mai vechi spaţiu public deschis din oraş, Battery Park de unde vom vedea Statuia Libertăţii, portul South Street Seaport şi nu în ultimul rând, emblematicul Brooklyn Bridge care oferă o imagine impresionantă asupra oraşului. Cazare în New York.

Ziua 14 / 06.08.2018: New York

Mic dejun. Timp liber pentru cumpărături sau pentru vizitarea unora dintre numeroasele muzee ale New Yorkului: Muzeul Metropolitan, MoMa, Muzeul Guggenheim sau Muzeul de Arta naturală. De asemenea, puteți vizita Empire State Building, clădire emblematică din centrul Manhattanului sau veţi putea traversa cu ferryboat-ul pentru a vedea îndeaproape statuia Libertăţii de pe Insula Ellis. Seara veţi putea participa la unul dintre numeroasele spectacole de pe Broadway. Cazare în New York.

Ziua 15 / 07.08.2018: New York – Frankfurt

Mic dejun. Dimineața vom avea timp liber pentru activități individuale sau ultimele cumpărături. Transfer la aeroport pentru plecarea spre Frankfurt cu zborul companiei Lufthansa, LH 403 (18:05 / 07:30).

Ziua 16 / 08.08.2018: Frankfurt – București

Sosire în Frankfurt la ora 07:30, de unde se va pleca spre București cu zborul LH 1418 (09:35 / 12:50).

Durata

15 nopti/ 16 zile

Preturi

Pret: 2270 Euro + 1990 USD / loc in camera dublă și cabină cu hublou

Pachetul include

  • transport intercontinental cu avionul pe rutele: București – Munchen – Toronto și New York – Frankfurt – București cu compania Lufthansa
  • transport intern pe toata durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiționat, adaptat la nr. de turiști
  • 7 nopți cazare cu mic dejun în hoteluri de 4* și 3*
  • 7 nopți cazare cu pensiune completă, băuturi nealcoolice (conform program), pe vasul de croazieră Holland America
  • activități de recreere pe vas: piscine, teatru, discotecă, bibliotecă
  • transferurile, tururile și excursiile menționate în program
  • ghizi locali în Toronto, Montreal, Ottawa, Boston și New York
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenției de turism

Pachetul nu include

  • taxele de aeroport, combustibil, securitate și serviciu pentru zborurile intecontinentale: aprox. 490 euro/pers. care se plătesc odată cu excursia (pot fi modificate de companiile aeriene, valoarea exactă fiind cunoscută la data emiterii biletelor de avion)
  • taxe și servicii portuare 150 euro/pers.
  • taxe de ieșire de pe aeroporturi, în cazul în care se aplică
  • taxa de viză pentru SUA (151 usd/pers. pentru SUA– taxe care pot fi modificate de către Consulat)
  • taxe pentru servicii la bord (13 usd/pers./zi), care se plătesc individual pe vas
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un număr minim de participanți, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative. În functie de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opționale propuse de partenerul local
  • alte servicii suplimentare decat cele menționate, cheltuieli personale, băuturi, etc.
  • bacșișuri: 10 usd/pers./zi pentru ghizi și șoferi, mai puțin pentru bagajiști (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacsisurile nu se referă și la excursiile opționale
  • asigurarea medicală
  • asigurarea storno (agenția recomandă încheierea unei asigurări storno)  

Share this Post!

About the Author : eszti

Related post

  TOP